Histograma

Histograma este o reprezentare grafică a distribuției de date numerice. Aceasta se poate folosi atunci când lucrăm cu date multe. Scopul unei histograme este de a sintetiza grafic distribuția unui set de date.

De fapt, această reprezentare este o versiune specializată a graficului cu bare utilizat în excel. Pe axa orizontală sunt reprezentate valorile posibile  ale  variabilei  selectate. Pe axa verticală sunt reprezentate frecvențele.

Datele individuale sunt grupate în clase, în așa fel încât să ne facem idee despre cât de des apar datele în fiecare clasă.

Histograma este o unealtă foarte des folosită atunci când lucrăm cu date continue. Ea arată poziția, forma și variația datelor. De asemenea aceasta ne ajută să observăm schimbările în procese și este folosită pentru a lămuri Capabilitatea Proceselor.

Pentru a construi o histogramă trebuie să urmăm pașii:

  • Trasează și denumește axa x și axa y. Axa x se numește în cazul din Graf 0 “Satisfacția clientului” iar axa y este denumită “frecvență %”;
Graf 0

  • Alege numărul de clase (se mai numesc intervale sau bin) și denumește-le. Pentru exemplul ales gruparea în 5  este o alternativă bună.
  • Numără câte elemente sunt în fiecare clasă și apoi desenează un dreptunghi pe grafic care corespunde procentului din totalul clasei respective. În acest set de date, prima clasă (1) are 79 de itemi, clasa (2) are 134, clasa (3) are 338 și așa mai departe. Toți acești pași devin doar teorie dacă folosim MINITAB, pentru că histograma este construită de acesta (vezi Graf 0).

În mod normal (pentru o distribuție normală) o histogramă atată ca în Graf 1.

Graf 1

Desigur că mai există și alte forme de histograme cum ar fi:

  • distribuție înclinată cu o “coadă“ mai lungă decât cealaltă, spre stânga sau spre dreapta. (vezi Graf 2);
Graf 2


  • distribuție cu două cocoașe – (vezi Graf 3) – care cel mai adesea ne indică două procese distincte în același set de date;
Graf 3


  • distribuție tip platou – (vezi Graf 4) – care înseamnă că procesul nu este clar definit.

 Graf 4

Histograma este una din cele șapte unelte de bază ale controlului calității.

Sediu: Bd. Decebal, nr. 18, ap. 2
310133 - Arad, jud. Arad, Romania
Telefon: +40 357 805 456
E-mail: office@effectiveflux.com
Ne puteti urmari pe:
Accesați cele mai noi informaţii:
Termeni si conditii / Politica de confidentialitate / Politica de cookies