Importanţa cunoaşterii erorilor de evaluare în procesul de management al performanţelor

Deja suntem familiarizaţi cu procesul de management al performanţelor, care într-una dintre etape presupune evaluarea performanţelor membrilor organizaţiei. Stabilirea criteriilor de performanţă este esenţială în acest proces, însă, oricât de clare ar fi criteriile, de foarte multe ori ne confruntăm cu nemulţumirile celor evaluaţi, care acuză subiectivismul evaluatorului.

Chiar dacă evaluatorul îşi propune să fie cât mai obiectiv posibil, în calitatea sa de om este supus erorilor de evaluare, într-un mod inconştient. Cunoaşterea acestor erori duce la conştientizarea evaluărilor eronate şi, în consecinţă, la creşterea gradului de obiectivitate în procesul de evaluare a performanţelor.

Efectul de halo presupune atribuirea de trăsături pozitive unei persoane, după ce s-au constatat deja anumite caracteristici cu trăsături pozitive.

Prejudecăţile cu privire la atribuiri presupun atribuirea succesului în exterior, iar a eşecului acţiunilor realizate - celui evaluat.

Efectul recenţei este tendinţa de a acorda o influenţă mai mare unor evenimente minore recente, în defavoarea unor evenimente majore de acum câteva luni.

Tendinţa centrală se referă la înclinaţia de a evalua performanţele la jumătatea scalei.

Efectul similarităţii presupune că managerii evaluează mai bine indivizii care li se aseamănă atitudinal sau profesional, plasându-i pe o treaptă superioară altor indivizi.

Ne-am confruntat şi ne confruntăm cu aceste tipuri de erori fie din postura evaluatului, fie din cea a evaluatorului, iar cunoaşterea lor ajută fie în argumentarea obiectivă a dezacordului evaluării, fie în argumentarea obiectivă a evaluării.

Sediu: Bd. Decebal, nr. 18, ap. 2
310133 - Arad, jud. Arad, Romania
Telefon: +40 357 805 456
E-mail: office@effectiveflux.com
Ne puteti urmari pe:
Accesați cele mai noi informaţii:
Termeni si conditii / Politica de confidentialitate / Politica de cookies