Suntem familiarizaţi cu imaginea leader-ului carismatic, imaginea persoanei care acaparează compania prin iscusinţa replicilor, prin zâmbetul larg şi încrezător. Cercetările recente în domeniul leadership-ului, mai ales al leadership-ului din era digitală, demonstrează că leader-ul carismatic este depăşit de leader-ul modest, aparent aflat la polul opus.
Trăsătura principală a leader-ului digital este modestia. Modestia este acea capacitate de a nu te pune mai presus de ceilalţi. Astfel, leader-ul modest este acela care încurajează feedbackul onest, este leader-ul dornic să înveţe de la oricine, leader-ul căruia nu îi este teamă să se răzgândească şi să îşi asume greşelile.
Leader-ul modest este extrem de autoconştient, ceea ce reprezintă o abilitate dezvoltată pe baza atitudinii non arogante şi a deschiderii permanente spre feedback.
Conform studiilor recente asupra comportamentului organizaţional (Dr. Jennifer Peterson, 2020), modestia în leadership aduce cu sine coeziune de grup şi dorinţa de a învăţa a membrilor echipei, fiind, de asemenea, un predictor al performanţei crescute în echipă.
Identificarea şi dezvoltarea capacităţii de a rămâne modest în roluri de leadership devine astfel preocuparea principală a specialiştilor din domeniul resurselor umane, dar şi a echipelor de management din cadrul oragnizaţiilor care doresc să rămână competitive în piaţă. Leader-ul carismatic, cel entuziast, devine leader-ul aproape timid, însă cu o foarte mare încredere în capacităţile personale, cu ambiţie şi dorinţă de a atinge performanţa, cu viziunea clară pe termen lung şi rezistenţă crescută la ambiguitate.