Motion Study - MTM

Metoda de măsurare a timpilor (MTM) este un sistem predeterminat al timpului de mișcare, folosit în principal în medii industriale, pentru analiza metodelor utilizate în a efectua orice operație sau sarcină manuală. Ca produs al acestei analize se stabilește timpul standard în care un lucrător ar trebui să finalizeze o anumita sarcină. MTM a fost lansat în 1948 și astăzi există în mai multe variante, cunoscute sub numele de MTM-1, MTM-2, MTM-UAS, etc. Unele standarde MTM sunt depășite, inclusiv MTM-3 și MMMM.

Metodologia utilizată la baza acestui sistem a fost prin înregistrare video cu viteza constantă, folosind camere video precum sunt cele de monitorizare trafic sau radare fixe, a unor operatori calificați din liniile de producție. Fiecare secvență a filmării era apoi evaluată de către mai mulți ingineri industriali. Aceste evaluări trebuiau să fie cat mai apropiate, altfel secvența nu era luată în considerare.

„Motion Study” reprezintă studiul mișcărilor corpului folosit în efectuarea unei sarcini pentru a dezvolta cea mai eficientă metodă de lucru. El ne ajută la:

– Eliminarea mișcărilor inutile
– Simplificarea mișcărilor necesare
– Facilitarea și accelerarea mișcărilor eficiente
– Adoptarea celei mai favorabile secvențe de mișcare

Primul pas in studiul mișcării este stabilirea elementelor de mișcare care pot fi: selectare, apucare, atingere, mutare, apăsare, eliberare, poziționare, inspectare, etc.

Dezvoltarea principiilor economiei mișcării a reprezentat pasul următor iar ca exemple am putea enumera:
  • Ambele mâini ar trebui să înceapă și să-și termine mișcările în același timp și nu ar trebui să fie inactive în același timp, cu excepția perioadelor de odihnă.
  • Mișcările curbe continue ale mâinilor sunt preferabile mișcărilor în linie dreaptă care implică schimbări bruște de direcție.
  • Mișcările brațelor ar trebui făcute simetric și simultan înspre sau dinspre centrul corpului.
Ulterior, rolul inginerilor a fost de a analiza elementele de mișcare în diferitele faze ale procesului aplicând principiile economiei mișcării și optimizând metoda de lucru.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sediu: Bd. Decebal, nr. 18, ap. 2
310133 - Arad, jud. Arad, Romania
Telefon: +40 357 805 456
E-mail: office@effectiveflux.com
Ne puteti urmari pe:
Accesați cele mai noi informaţii:
Termeni si conditii / Politica de confidentialitate / Politica de cookies