Stresul la locul de muncă nu mai reprezintă o noutate pentru cei care deţin un loc de muncă. Percepţia stresului de către fiecare persoană în parte este determinată, pe de-o parte, de complexitatea postului ocupat, de condiţiile exterioare și, pe de altă parte, de capabilităţile persoanei care se confruntă cu factorii de stres.
Stategiile de reducere a stresului la locul de muncă vizează ambele dimensiuni definitorii pentru percepţia stresului de către salariaţi. La nivel primar, se poate vorbi despre un model de prevenţie, care vizează reducerea numărului factorilor stresori sau reducerea intensităţii acestora. Astfel se poate interveni asupra structurii organizaţionale, transformarea mediului de lucru sau a tehnologiilor, modificarea proceselor de luare a deciziilor, etc.
În contrast cu aceste intervenţii primare, se află intervenţiile la nivel secundar, intervenţii care se focusează pe intensitatea resimţită a stresului de către salariaţi. Strategiile secundare vizează modificările individuale, prin creşterea pregătirii profesionale a angajaţilor astfel încât aceştia să facă faţă mai uşor cerinţelor postului. Tehnicile folosite în aceste strategii sunt: tehnicile de relaxare, managementul timpului, strategiile de rezolvare a conflictelor, etc.
Un al treilea nivel de intervenţie privind managementul stresului la locul de muncă vizează reabilitarea angajatului care s-a confruntat cu un eveniment stresant la locul de muncă. Specialiştii de resurse umane şi superiorii direcţi ai salariaţilor care se confruntă cu consecinţele stresului de la locul de muncă intervin cu scopul diminuării consecinţelor negative cauzate de stres, prin discuţii de feedback, prin acordarea de zile libere, prin reducerea temporară sau definitivă a sarcinilor salariatului în cauză, etc.
Organizaţiile sănătoase vor adopta cele trei tipuri de strategii, în funcţie de situaţia creată, avînd în vedere atât prevenţia stresului cât şi reabilitarea, atunci când situaţiile stresante nu au putut fi evitate.