Termeni si conditii

Pentru că înțelegem posibilitatea ca accesarea serviciilor noastre să fie dificilă, vă oferim în continuare un set de principii și reguli despre cum se pot folosi și accesa serviciile noastre în cadrul website-ului effectiveflux.com

În funcție de evoluția legislației, a serviciilor pe care le oferim și a locațiilor în care oferim aceste servicii, acest document poate suferi modificări. Prezentul document își propune să prezinte principiile și principalele reguli pe care trebuie să le respecte un client care dorește să beneficieze de serviciile noastre.

Termenii şi Condiţiile de accesare sunt regulile minimale care se completează cu prevederile legislației în vigoare și eventual cu prevederile contractului încheiat cu una din entitățile juridice acționând sub umbrela EFFECTIVE FLUX SRL

Acest document respectă principiul egalității față de toți clienții, bazat pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, respectând totodată condițiile comerciale agreate prin contracte.

Vă rugăm să citiți acest document cu atenție. Prin navigarea pe site-ul nostru sau prin plasarea unei comenzi sunteți de acord cu Termenii și Condițiile descrise mai jos. Vă rugăm să citiți și Politica noastră de confidențialitate și Politica privind utilizarea modulelor cookie, înainte de a naviga pe site sau a plasa o cerere de ofertă. Dacă nu sunteți de acord cu acești Termeni sau cu Politicile indicate mai sus, vă rugăm să nu utilizați platforma.

Ne rezervăm dreptul de a modifica oricând și fără o notificare prealabilă acești Termeni. Accesând site-ul nostru veți găsi cea mai recentă versiune a Termenilor.


Cine suntem

Platforma effectiveflux.com este deținută și administrată de operatorul EFFECTIVE FLUX SRL, cu sediul în Municipiul Arad, Bd. Decebal, nr. 18, ap. 2, judeţul Arad, cod poștal 310133, având cod de înregistrare fiscală RO32160425, nr. de ordine la Registrul Comerţului J2/929/22.08.2013 având datele de contact telefon 0357 805 456, e-mail office@effectiveflux.com.

Operatorii au desemnat și un Responsabil cu protectia datelor care poate fi contactat la aceeași adresă sau pe email la protectiadatelor@effectiveflux.com.


Obiectul documentului

Obiectul documentului îl reprezintă punerea la dispozitia utilizatorului de către EFFECTIVE FLUX SRL, a unei platforme interactive prin care poate vizualiza serviciile oferite de către EFFECTIVE FLUX SRL


Definiții

  • Cerere de ofertă înseamnă o cerere de ofertă sau de informații suplimentare plasată de Utilizator prin intermediul Platformei prin care Utilizatorul își exprimă interesul de a achiziţiona unul sau mai multe Servicii, în condițiile prevăzute în prezentul document și/sau agreate cu EFFECTIVE FLUX SRL, printr-un mijloc de comunicare la distanță.
  • Platforma este platformă interactivă online care permite vizualizarea de catre Utilizator a serviciilor EFFECTIVE FLUX SRL
  • Informațiile Confidențiale înseamnă orice informație în legătură cu Utilizator sau Prestator, asociații și afiliații acestora sau cu prezentul Contract și pusă la dispoziție fie înainte sau după data semnării.
  • Specificații înseamnă orice detalii privind caracteristicile Serviciilor asa cum sunt precizate în descrierea disponibilă pe Platformă.
  • Utilizator sau Client înseamnă persoana fizică ce accesează Platforma și/sau plasează o Comandă pentru achiziționarea Serviciilor oferite de către Prestator.
  • Serviciu, Servicii reprezintă serviciile oferite de către Prestator (servicii de vânzare și întreținere echipamente de telecomunicații sau închirire de autovehicule).
  • GDPR înseamnă REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor)


Eligibilitate

Pentru a putea folosi platforma trebuie (1) să aveți peste 16 ani și/sau capacitate deplină de exercițiu, (2) să fiți de acord cu Termenii și (3) să ne furnizați informații de contact reale, complete și actualizate.

Datele cu caracter personal pe care ni le furnizați vor fi prelucrate respectând legislația națională și europeană privind protecția datelor cu caracter personal. Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați Politica noastră de confidențialitate.


Reguli privind utilizarea platformei

Promiteți să respectați următoarele reguli:
  • Veți furniza informații reale, complete și actualizate;
  • Nu veți efectua nicio comandă falsă sau frauduloasă, în caz contrar ne rezervăm dreptul de a anula comanda și informa autoritățile competente;
  • Veți respecta drepturile de proprietate intelectuală cu privire la orice element regăsit pe acest site.
  • Nu veți desfășura niciun fel de acțiune care ar putea aduce orice fel de prejudiciu site-ului nostru.

Ne rezervăm dreptul de a bloca accesul oricărui utilizator care încalcă regulile de mai sus și de a ne adresa autorităților competente pentru recuperarea prejudiciilor cauzate.


Limitarea răspunderii

Platforma ar trebui folosită doar în scop de informare a vizitatorilor și pentru suport pentru cererea de oferte personalizate. Utilizarea platformei se va face pe propria răspundere, EFFECTIVE FLUX SRL, neasumându-și în niciun fel răspunderea pentru eventualele prejudicii/erori care pot apărea ca urmare a folosirii platformei incluzând, dar fără a se limita la imposibilitatea obținerii unei oferte sau orice sancțiuni din partea autorităților publice sau pretenții din partea altor persoane sau entități.


Prelucrarea datelor cu caracter personal

Datele cu caracter personal vor fi prelucrate în conformitate cu legislația natională și europeană, inclusiv în conformitate cu Regulamentul General privind Protectia Datelor (GDPR). Prin plasarea unei cereri de oferte sau intrarea în legătură cu noi pe orice canal sau prin orice mijloc, sunteți de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal așa cum prevede Politica noastra de confidențialitate.


Confidențialitate

Atât Prestatorul cât și Utilizatorul se obligă și garantează să păstreze confidențialitatea Informațiilor Confidențiale, să prevină divulgarea acestora terților și să nu le folosească în alte scopuri decât cele avute în vedere prin prezentul document, cu excepția celor autorizate în prealabil, în scris de către Prestator/Utilizator și sub rezerva termenilor și condițiilor impuse de aceasta.

Informațiile Confidențiale pot fi puse la dispoziție fie în scris, în formă lizibilă vizual sau electronic, inclusiv prin fax sau prin alte forme electronice de transmitere sau oral, și pot fi marcate ca fiind confidențiale sau nu.

Următoarele informații nu sunt considerate ca fiind Informații Confidențiale:
  • sunt sau au devenit publice (inclusiv, fără limitare la orice informații prezentate oricărei agenții guvernamentale și disponibile publicului) altfel decât în urma unei dezvăluiri de către Prestator cu încălcarea prezentei secțiunii,
  • sunt puse la dispoziția Prestatorului pe baze neconfidențiale dintr-o sursă diferită de Utilizator despre care Prestatorul consideră că nu îi este interzis să dezvăluie astfel de informații către Prestator,
  • sunt cunoscute de Prestator înainte de a fi primite de la Utilizator fără nicio obligație de confidențialitate,
  • sunt dezvoltate de Prestator independent de Informațiile Confidențiale dezvăluite de Utilizator.
Utilizatorul nu va dezvălui niciunui terț Informațiile Confidențiale primite de la Prestator și doar în condițiile arătate prin prezentele Termeni și Condiții și cu excepția cazului în care este obligat conform legislației în vigoare. În cazul în care Utilizatorul va dezvălui Informațiile Confidențiale unei alte persoane (publice sau private) decât cele necesare pentru ducerea la îndeplinire a Serviciului contractat (Registrul Comertului, instanțele de judecată, poliție, instituții bancare, agențiile naționale de administrare fiscală sau parteneri comerciali), Prestatorul își rezervă dreptul de a se îndrepta împotriva Utilizatorului pentru acoperirea oricărui prejudiciu ar putea rezulta din această dezvăluire.


Notificări

Utilizatorul este de acord ca toate comunicările efectuate în baza prezentului document să aibă loc prin intermediul poștei electronice la adresa comunicată de acesta în Platformă, consimțind că o astfel de comunicare este validă prin simpla dovadă din partea Prestatorului privind trimiterea comunicării. Prestatorul are dreptul să folosească și alte metode de transmitere (prin poștă, curier sau prin intermediul executorilor judecătorești) a comunicărilor sale către Utilizator.

Părțile convin ca toate comunicările în legătură cu prezentul document se vor efectua la următoarele adrese:
Pentru Utilizator – la adresa de e-mail menționată in prin intermediul Platformei;
Pentru Prestator – la următoarea adresă electronică: office@effectiveflux.com


Proprietate intelectuală

Întregul conținut al platformei este proprietatea intelectuală a Prestatorului. Platforma va fi folosită de catre utilizatori doar pentru informare sau cerere de oferte.

Utilizatorii platformei nu au dreptul de a descărca, modifica parțial sau integral site-ul, reproduce parțial sau integral site-ul, copia, distribui, vinde sau exploata site-ul în orice altă manieră contrară intereselor Prestatorului, indiferent dacă există sau nu un scop comercial.

Orice conținut (incluzând, dar fără a se limita la elemente vizuale, baze de date, elemente de grafică, mărci, conținut juridic) sunt proprietatea intelectuală a Prestatorului. Întregul site este protejat de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, iar pentru orice încălcare a proprietății intelectuale, Prestatorul își rezervă dreptul de a sesiza instanțele de judecată competente pentru recuperarea integrală a prejudiciului, precum și de a depune o plângere penală la organele judiciare pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorului.


Legislația aplicabilă, litigii

Prezentului acord, precum și oricărei utilizări a platformei i se va aplica legea română. Părțile vor încerca soluționarea oricărei neînțelegeri pe cale amiabilă, în caz contrar litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente conform legii.

Ultima actualizare: 15.01.2020

Sediu: Bd. Decebal, nr. 18, ap. 2
310133 - Arad, jud. Arad, Romania
Telefon: +40 357 805 456
E-mail: office@effectiveflux.com
Ne puteti urmari pe:
Accesați cele mai noi informaţii:
Termeni si conditii / Politica de confidentialitate / Politica de cookies